vineri, 12 februarie 2010

Când vine primăvara şi la Finanţe?

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că România va fi scoasă din criză de poporul român şi speră că va veni şi primăvara economică odată cu cea calendaristică.

Poporul are voinţă, dar nu are mijloacele. Statul are mijloacele, dar nu are voinţă. Înainte ca cetăţeanul să pună umărul la scoaterea României din criză, ar trebui ca ministerul să îşi eficientizeze activitatea de gestionare a taxelor şi impozitelor. Exemplele privind modul în care cetăţenii şi companiile finanţează statul sunt numeroase. O astfel de situaţie mi-a fost povestită de curând.

E.T. – nu personajul din film, ci un cetăţean român de bună credinţă – creditează statul de un an pentru că administraţiile financiare nu au un sistem informatic capabil să arate la ce sumă s-au perceput majorări de întârziere. Personajul nostru este în incapacitatea de a-şi recupera de la stat banii reţinuţi ca impozit la sursă, regularizarea nefiind prioritatea funcţionarilor publici.

Administraţia financiară emite decizia de impunere în iunie şi o trimite acasă în decembrie. E.T., prieten cu calculatorul şi comod din fire, face plata prin ordin de plată în mai puţin de 60 de zile (timpul legal de plată). Statul, inteligent din fire, nu verifică data transmiterii deciziei şi calculează penalizări. După îndelungi telefoane de explicaţii şi de plimbat documente lămuritoare, statul decide: să anulăm ce ai plătit, primim, dar tot trebuie să plăteşti penalizarea.

Incompetenţa funcţionarilor devine astfel o metodă a Ministerului de Finanţe de a lua un credit fără dobândă de la cetăţeni. Lipsa personalului şi prevenirea evaziunii fiscale sunt motivele invocate de Fisc atunci când primeşte astfel de reclamaţii. Primele „mlădiţe ale primăverii” la nivel fiscal ar trebui să fie investiţiile în sistemul informatic şi responsabilizarea angajaţilor. Vlădescu ne-a asigurat ieri de “suportul maxim al guvernanţilor”, iar în 2007 spunea că “românii trebuie să-şi schimbe mentalitatea: să înveţe să muncească pentru ei înşişi şi să fie răspunzători tot pentru ei”. Aşa cum arată cele două declataţii, ministrul a rămas plin de intenţii bune. Să sperăm că va reuşi în al doilea mandat să îi responsabilizeze pe aceşti lucrători pentru faptele lor.

Sau nu?

Niciun comentariu: